Reality check

Ca orice om care se împământenește într-un loc, și eu îmi fac cumpărăturile la același magazin de lângă casă. Oarecum. Că aici nimic nu e "lângă casă", totul e la distanță. Și evident că ajungi să te cunoști cu vânzătorii că tu, est-european fiind, te bagi în vorbă, întrebi de copii, de nevastă, de ratele de la bancă, de vecinii cu care s-a certat, cine a mai fost împușcat în cartier pe weekend, lucruri din astea normale

Și, ca orice româncă adevărată, nu ieși nici să duci gunoiul fără măcar o mascara pe gene și un ruj pe buze. Eu însă, crescută frumos de mama și de tata, cu respect față de oamenii de lângă mine, ies să cumpăr pâine în full combat gear, că nu știi când vine naiba războiul și te prinde pe afară și tu ești nefardată. Mai precis, îmi desenez umbre în degrade pe pleoape, mascara pe gene, tuș, fond de ten, blush, ruj în două nuanțe, plus jumate de pungă de sclipici explodată în față. Abia apoi ies pe ușă.

Ajung la magazinul de cartier. Mă vede Stevan, unul din vânzătorii care s-a obișnuit să scoată banul propriu din buzunar să îmi plătească pâinea de câte ori îmi blochează Departamentul antifraudă al băncii minunea de card american că i se năzare că tranzacțiile mele sunt suspecte. Uneori au chiar logică. Bunăoară când mi-am luat o gecuță foaie de ceapă (să rămânem în zona alimentară) de la Columbia (firma, nu țara), ăștia de la Departamentul Antifraudă zbang! blocat cardul la POS. "Tranzacție refuzată". Și are logică. Columbia produce geci până la mărimea XXL. Mărime XXL care la mine, la Drăgășani, corespunde practic mărimii XS. Nu mai încap în așa ceva din clasa a IV-a. Deci logic că algoritmul băncii a zis: "Nope! N-are cum! Clienta nu încape în așa ceva nici dacă o aspiri în pungă din aia de vacuum de îți reduce volumul pilotelor de 5 ori. Deci cardul e furat!". A durat 3 zile să mi-l deblocheze. Eram dispusă să mă și cântăresc să le trimit poza doar să mă lase să am acces la bani.

Mă rog. Revenim. Stevan e obișnuit. De câte ori mă vede în magazin, începe să se scotocească în buzunar. Acum dă ochii cu mine.

-Bună, Gabriela!

- Bună Stevan!

- Ce faci? Ce ai cumpărat?

Omul mă întreabă ca să știe câți bani trebuie să scoată. Îi zic. Ok. Pleacă. Se întoarce, se uită atent la mine, cumva încurcat, parcă mi-ar zice ceva, parcă nu mi-ar zice:

Arăți... arăți...

Pfaaaai, zic, stai să vezi că acum mă vede ăsta prima oară. Ia, spune, recunoaște, sunt dată naiba de frumoasă! Și fardurile astea mă avantajează. Zi-o p-aia cu "Îți scoate ochii în evidență". "Ai o strălucire aparte!". Spune, frate, că sunt frumoasă. Ia, repetă după mine: "Eeeeeești FRUUU-MOOOOAAAA-SĂĂĂĂ".

Stevan:

-Arăți ....de parcă te duci undeva la ședință la serviciu.

Da, prietene, mă duc să mă spânzur, acolo mă duc.

Îi întorc spatele și mă duc juma de metru mai încolo, la casierul algerian din spatele lui:

-Bonjour, Aurelian! Ça va?

Eu cu nasul pe sus, să vadă Stevan că vorbesc... algeriana fluent, nu sunt numai frumoasă.

Stevan se uită la mine cu o privire pe care nu ai cum să o greșești: "Mamaie, eu n-am zis că nu ești deșteaptă!".

În timpul acestei scene, nimeni nu a fost rănit.