Pride Parade

Astăzi un subiect controversat dar foarte colorat, spumos și sclipicios: Pride Parade.

Pride Parade sau marșul comunității LGBTQ+ a început ca aniversarea unei revolte a comunității homosexuale din New York city împotriva unui raid polițienesc la unul dintre barurile gay care funcționa în ilegalitate, Stonewall Inn, din 1969. Deși la vremea respectivă comunitatea gay era obișnuită cu arestările ad hoc operate de poliție, la 28 iunie 1969 cei prezenți în bar au decis (și ei tot spontan) să se opună acțiunii forțelor de ordine, totul degenerând într-o revoltă ce a început să fie aniversată în fiecare an în luna iunie. Marșul aniversar a devenit de la an la an mai puternic, cu mai mulți participanți și astfel mai colorat, mai vesel, mai organizat și mai curajos.

Astăzi Pride Parade (desfășurat în Washington DC în două zile, prima de marș, a doua de festival) adună sute de participanți ce defilează cu care (mai mult sau mai puțin) alegorice, într-o manifestare de deschidere către (și cu mare priză la) public. Traseul pe care se defilează este plin până la refuz de privitori, străzile din jur sunt blocate (dar nu înjură nimeni), majoritatea covârșitoare a instituțiilor (inclusiv cele internaționale, precum misiunea UE din capitala americană), firmelor, hotelurilor (chiar și cele din lanțurile de renume precum Mariott, Hyatt), restaurantelor dar și reședințelor private arborând steagul curcubeu al comunității.

Desfășurarea de forțe de ordine este impresionantă atât pe străzile pe care are loc parada, cât și pe cele adiacente, deși din ce am văzut publicul care asistă nu este ostil, dimpotrivă. 

Practic, orașul se umple în cele două zile de paradă de stegulețe curcubeu, haine, ochelari, evantaie în culorile comunității (evident, tarabele stradale s-au aprovizionat din timp cu produse chinezești ca să... ajute publicul să participe activ la manifestarea plină de culoare).

Dacă nu ai pe acasă ceva în culorile curcubeului, te ajută direct cei care mărșăluiesc – toate carele sunt însoțite de membri ai comunității LGBTQ+ care aruncă în public ochelari de soare cu rame colorate, mărgele, insigne, stegulețe, fanioane și chiar... prezervative. Nefolosite.

Cu trecerea timpului, steagul "tradițional" al comunității s-a schimbat de la simplele linii ale culorilor curcubeului la adăugarea unor triunghiuri lângă lance, care simbolizează persoanele nonbinare, nedefinite, bolnavii și victimele SIDA, precum și persoanele de culoare și provenite din cupluri inter-rasiale ale comunității (liniile negre și maro).

Anul acesta (2024), Pride Parade din Washington DC a avut ca simbol triunghiul roz, în memoria persecuțiilor îndurate de comunitate în timpul regimului nazist, care marca prizonierii homosexuali din lagărele de concentrare cu un triunghi roz întors. Logo-ul manifestării (și aici cred că mulți vor ridica sprâncenele) a fost "Totally Radical" – omagiu al spiritului radical care a caracterizat activismul comunității în anii '80 și '90 (unii ar spune că și acum).

Sigur, subiectul LGBTQ+ naște multe controverse pe care le aud și eu printre prietenii mei apropiați. Oricare ar fi opiniile acestora și ale mele, fenomenul există independent de noi și va fi o realitate din ce în ce mai vizibilă pentru generațiile care vor veni. 

Aflându-ne pe un curs ireversibil (pe care cred că ar trebui să îl conștientizăm că a existat din toate timpurile), cea mai inteligentă atitudine (atât din partea comunității LGBTQ+, cât și a majorității) mi se pare cea pe care am auzit-o de curând la o fostă agentă a US Secret Service, Evy Poumpouras, într-un interviu. Întrebată cum a fost cariera ei în Secret Service, ca femeie, agenta povestea că la un moment dat se afla la un curs să devină specialist în analiză poligraf. Într-o seară se pregătea să iasă la cină cu colegii de curs când unul dintre ei i-a mărturisit că nu merge deoarece este singurul de culoare din grup și se simte cumva marginalizat. Poumpouras i-a răspuns: "Hm, nu observasem!". Colegul a continuat: "Și tu ești singura femeie de la curs!". Poumpouras i-a răspuns: "Hm, nici asta nu observasem!". Prin urmare, la întrebarea referitoare la cât de dificilă a fost cariera sa în US Secret Service, ca femeie (deci aparținând unei minorități, potențial expusă la discriminare), Poumpouras a argumentat că depinde cum te poziționezi tu singur față de restul oamenilor. Dacă te poziționezi ca femeie, dacă îți setezi un spațiu mental în care ești "diferit"/minoritar (sau în care alții din grup sunt "diferiți"/minoritari), atunci s-ar putea să îți fie greu. Dacă însă te focusezi pe ce ai de făcut, îți e la fel de greu sau de ușor ca celorlalți colegi.

Iar concluzia fostei agente speciale referitoare la diferențele de gen, rasă, orientare etc. dintre oamenii dintr-un grup care are un obiectiv de realizat (profesional, personal etc) – și aici adaug eu: indiferent că ei aparțin unei minorități sau majorității - a fost: "Who gives a sh*t?".