Memorialul Jefferson
Thomas Jefferson este cunoscut în istoria SUA ca fiind autorul Declarației de Independență – actul cel mai important privind statalitatea și crezurile americanilor. Măcar teoretice dacă nu și practice în cazul unora.
Când americanii sărbătoresc Ziua Independenței pe 4 iulie, sărbătoresc de fapt semnarea Declarației de Independență, un eveniment legat profund de Thomas Jefferson. Nu în ultimul rând și pentru că Jefferson a murit exact pe 4 iulie, 50 de ani mai târziu.
In realitate, Jefferson nu a fost singurul autor al Declarației de Independență. Alături de el au fost și alții care sunt convinsă că și-au trecut în CV același lucru. Toți sunt reprezentanți pe frontispiciul memorialului, înmânând Declarația Congresului SUA.
Niciunuia nu i se poate contesta că ar fi contribuit la ce citim noi azi sau vedem prin filme. Aia cu "toți oamenii sunt creați egali, sunt înzestrați de Creator cu anumite drepturi inalienabile printre care Viața, Libertatea și căutarea Fericirii". Mai vedem noi imediat cum e cu toți oamenii sunt creați egali și înzestrați cu libertate. Aveți răbdare puțin.
Ceea ce nu i se contestă lui Thomas Jefferson e că a fost principalul autor al Declarației de Independență. Nu i se contestă nici harul de a pune viziuni și opinii pe hârtie. Era un avid cititor (vă amintiți? El și-a donat, pe bani of course, cărțile Bibliotecii Congresului când cam ajunsese în pană de bănuți). Desigur, părerile sunt împărțite când vine vorba despre skillurile lui de politician și președinte. De altfel, Jefferson însuși a preferat ca pe piatra sa de mormânt să nu fie înscris că a fost și președinte, ci autorul Declarației de Independență și fondatorul Universității din Virginia. Lasă aia cu președinți, că ăia vor fi mulți. Și a avut dreptate omu'.
Mai contestată decât abilitățile sale de politician a fost viața sa privată. În apărarea lui, nu a fost mai rău ca alții. Dar asta nu e o scuză totală. Taman în timp ce scria el frumos că toți oamenii sunt egali și s-au născut cu dreptul de a fi liberi, acasă îl așteptau vreo câteva zeci de sclavi de culoare. Unii ai lui, alții prin alianță (adică veniți odată cu nevasta). Sigur, se poate comenta că și dacă îi elibera, unde era să se ducă oamenii ăia? Așa mai bine i-a ținut ca sclavi. Aia e. Ghinion.
Dar povestea nu se termină aici. După decesul soției, Jefferson a avut șase copii cu una dintre sclavele mult mai tinere, fosta baby sitter a uneia dintre fiicele lui legitime. Zvonurile au început să circule din timpul vieții lui Jefferson dar acesta a adoptat (încă de atunci) strategia americană (nici nu zic ca da, nici ca nu) și și-a văzut mai departe de făcut copii...ăă... de politică. Confirmări indirecte că are copii cu sclava respectivă au apărut cât Jefferson încă trăia deoarece aceștia au fost singurii sclavi pe care Jefferson i-a eliberat. Pe ceilalți nu. Unii din ei mai și semănau cu el (din nou, ghinion. Unii erau atât de albi încât au trăit toată viața ca... albi, ceea ce însemna cu toate avantajele de atunci ale albilor). Apărătorii lui Jefferson au lansat pe piață explicația că ar fi fost făcuți cu un verișor al lui. Mult după decesul lui și la ceva timp după apariția testelor ADN, da, ați ghicit, s-a stabilit paternitatea incontestabilă a lui Jefferson în relație cu copiii sclavei respective. Pam pam. Deci nu era verișorul...
Gata. Despre morți numai bine. Omul a scris cel mai important document din istoria SUA. Să îi privim meritele.
Acuma îi privim memorialul. Așezat în același complex imens numit National Mall (laolaltă cu Casa Albă, Memorialul Lincoln, Monumentul Washington, Capitoliul), pe malul râului Potomac, a fost inițial locul unde s-ar fi dorit un monument al lui Roosevelt. Dar până la urmă s-a optat pentru Jefferson. E cunoscut faptul că amenajarea locului pentru a se ridica memorialul a presupus tăierea unor cireși, ceea ce a stârnit proteste. Însă cum se întâmplă de obicei, te duci la proteste doar ca să ai de unde veni. Memorialul a fost construit așa cum se decisese în Congres. Mergeți liniștiți la casele voastre.
Cum puteți vedea, memorial tot cu coloane de marmură (de data asta ionice, adică încheiate sus cu o piatră rotunjită la capete) și cu o imensă statuie de bronz a lui Thomas Jefferson. Măi, nu arăta rău! În mână președintele ține, ați ghicit, Declarația de Independență.
Statuia e atât de bine centrată încât se vede direct din Casa Albă (vă las pe voi să vă gândiți la simbolistică, dar și la cât de des au timp cei din Casa Albă să mediteze cu ochii pe geam) și aș fi putut să jur că se uită fix pe fereastră să vadă unde au pus cei de la Președinție valiza nucleară. În realitate, surpriză, statuia țintește direct spre Departamentul Trezoreriei (#pegoldeanu', #eyesontheprize, #showmethemoney) si, ca o ironie, de la Departamentul respectiv direct pe statuia lui Hamilton, unul cu care Jefferson se avea ca șoarecele și pisica. Cică și Hamilton se uită la Jefferson. Vă dați seama ce sentiment să rămâi înțepenit așa o veșnicie cu ochii la dușmanul tău? Pe principiul: ia, poate într-un final o să ajungeți să vă placeți. Istoricii zic că nu a fost cu intenție, că statuia lui Hamilton a fost instalată prima, când intenția era să se uite spre statuia lui Roosevelt. Imaginați-vă ce dezamăgire pe el că în loc de "Teddy" i l-au pus în ochi pe Jefferson. Aia e. Life sucks. Rangerii care au grijă de monumentele din National Mall au o altă explicație: opiniile lui Jefferson și ale lui Hamilton difereau atât de mult, rupând politica americană în două, încât cele două statui sunt unite într-o privire eternă, cu Monumentul Washington la mijloc, ca interfață. Hai să o credem pe asta.
Memorialul este construit direct pe bazinul de flux al Râului Potomac. Si când zic ca e construit DIRECT, chiar aia înseamnă. Că la marginea platformei pe care se ridică monumentul nu există absolut nimic să te impiedice să pici în apă. Deci dacă vrei să scapi de câinele din casă (sau de vreunul din copii ori de o iubită cicălitoare), îi lași să se joace liber prin fața monumentului sau le spui ca vrei să le faci o poză la marginea platoului, că pică tare bine. Lumina. Razele soarelui.