Kansas City
Am o conversație cu un amic român care îmi spune că trebuie să facă un drum până în Kansas City. La ce se gândește generația mea când aude Kansas? Vrăjitorul din Oz. Cât s-a străduit ea, Dorothy, cu pantofiorii ei roșii, azvârlită de tornadă în ținutul magic Oz, să se întoarcă acasă în Kansas. Dorul de căminul ei. Încercările prin care trece. Personajele magice cu care pornește în căutarea drumului către casă. Toată copilăria mea mi-am spus "Ce loc absolut minunat trebuie să fie Kansasul ăsta de fetița aia a trecut prin atâtea ca să găsească drumul înapoi!".
Mă roade maxim invidia față de amicul meu, ce norocos să ajungă în locul de unde a plecat Dorothy și a pornit povestea care mi-a încântat copilăria.
Îl întâlnesc pe amic după întoarcere.
-Heeeeei, cum e Kansas City?
-A, pf, ca Urziceniul, așa!
Aud instantaneu cum se face țăndări în mine povestea lui Dorothy...