Cutii poștale în deșert
Pe drumul de costișe ce duce ... în deșertul Arizona am întâlnit la intrarea în fiecare sat o ciudățenie: toate cutiile poștale din sat erau amplasate în linie în același loc, la șoseaua principală.
Motivul este unul de la sine înțeles. În primul rând că termenul de "sat" e unul care nu definește ce înțelegem noi prin asta. Casele în deșert sunt atât de îndepărtate una de alta (probabil ca să nu se încingă prea tare) iar drumurile care duc la ele sunt de cele mai multe ori neasfaltate încât poștașului i-ar trebui o zi întreagă de zgâlțâială (și rinichi tare puternici) să ducă tuturor corespondența. În plus, prin lunile de vară cam toată lumea din deșert evită deplasările lungi (aici includem și dusul la vecinul să îi ceri trei linguri de zahăr – și aia e o deplasare lungă!). Prin urmare, serviciul poștal cere celor care locuiesc în deșert ori în zone greu accesibile să își amplaseze cutiile poștale în același loc. Nu accepți, să fii sănătos. Nu mai primești niciun fel de corespondență. Și în condițiile în care banca încă îți trimite tot felul de documente importante cu poșta... regulată (am zis poșta, nu poștașul!), ai tot interesul să te aliniezi cu căsuța poștală la ceilalți consăteni.
Asta cu aliniatul e profund valabilă. Cutiile poștale nu numai că trebuie să fie standard, dar și amplasarea lor trebuie să fie conform reglementărilor. Când spun reglementări mă refer inclusiv la cât de mult trebuie să fie înfipt în pământ țărușul pe care stă cocoțată cutia cu pricina și la ce distanță de trotuar. Nu și de primul tufiș. Având în vedere volatilitatea ăstora în deșert.
Prin urmare, deși
la mașină îți poți pune număr personalizat pe care să îl încrustezi cu cristale
veritable de proveniență Temu sau Shein, de cutia poștală nu te atingi, ea
fiind proprietate federală. Și nu te apuci să lipești sclipiciuri pe bunul
federal. De ce sunt cutiile poștale proprietate federală? Pentru că pe perioada
cât tu, proprietarul adresei, folosești adresa respectivă de corespondență, "închiriezi"
cutia poștală Poștei spre utilizare. Iar Poșta americană nu acceptă cutii
neconforme. Păi ne batem joc de serviciile federale? Nu.