Biblioteca Congresului

Biblioteca Congresului, nu Librăria Congresului. Adică nu se vinde nimic, nu mai stați la coadă. Dar se primește dacă aveți de dat. Cărți, broșuri, înregistrări, hărți.

Înființată în 1800 ca o încăpere în clădirea Capitoliului ce găzduia o colecție de volume utile membrilor Congresului SUA, la vreo 12 ani după aceea a fost arsă (după unii), distrusă (după alții) ori furată (după alți alții) de britanici (aici ideile coincid – englezii au fost de vină). Ideea e că nema cărți. Și atunci Thomas Jefferson a zis: ”Vă donez eu biblioteca mea”. Dublă ca număr de volume decât ce arsese. Chilipir. "Daaaar...", zice Jefferson, și membrii Congresului se plesnesc peste frunte că ei nu sesizaseră că era și un "dar" acolo, crezuseră că e doar... darul și atât. "Daaar... mă compensați că sunt drăguț și vă ofer această donație." Și l-au compensat în bani. Adică omul a donat. Însă a cerut bani pe donație. Ați înțeles, da?

Însă cum Congresul nu își învățase lectia de la britanici, trei ani după ce au dat banii pe donație, biblioteca a ars din nou. Fatalitate. Cam două treimi din ce donase Jefferson pe bani s-a pierdut. Însă măcar au învățat și domnii senatori și reprezentanți că trebuie să facă ceva mai trainic și de preferință ignifug că dacă îți scapă vreun chiștoc pe jos, o iau de la capăt cu donațiile. Așa că au construit în interiorul Capitoliului o sală placată cu fier.  Mai dă foc dacă mai poți.

Însă cum karma se mai plictisește din când în când și zice că să mai facă mișto de oameni, la ceva timp au constatat că sala respectivă e neîncăpătoare față de câte volume se strânseseră. Și deși unii au venit cu idei năstrușnice de a rezolva problema (inclusiv de a instala rafturi imediat sub domul Capitoliului și a le umple cu cărți, că poate le pică la domnii senatori și reprezentanți în cap și mai rărește din ei, ferească sfântul!), au căzut totuși (nu cărțile!!!) la învoială să construiască o clădire separată. Da' să fie aproape, taică, să nu ne deplasăm mult pentru cultură, da? Și au construit-o peste stradă. Bine, mai târziu așa, domnii din Capitoliu nu au mai vrut să treacă nici strada, ci au construit un tunel de hârciogi care să conecteze Congresul de Bibliotecă. Dar nu ca să meargă ei prin el să evite semafoarele, ci să li se trimită direct, printr-un sistem pneumatic, cărți. Precum butoiașele alea cu bani de la Metro. De se ajunsese la un moment dat ca un senator să primească volumul solicitat la 5 minute după trimiterea cererii. Ceva așa ca ambulanța la urgențe, atâta era de mare setea de documentare a aleșilor. Însă tunelul a avut soarta tuturor curelor mele de slăbire: a durat doar o perioadă. Pentru simplul motiv că acum domnii senatori și reprezentanți... nu mai citesc, mersi frumos. Nu. Glumesc. Dar în cadrul Bibliotecii Congresului funcționează o echipă masivă de cercetători care răspund în scris la solicitările senatorilor și reprezentanților, fără a fi nevoie ca aceștia să mai frunzărească prin nesfârșitele volume.

Apropo de nesfârșitele volume. Biblioteca primește (ori cumpără) în fiecare zi lucrătoare cam 15.000 de itemi din care selectează și păstrează vreo 10.000. În fiecare zi lucrătoare. Ce nu păstrează, dă la alte biblioteci. Ba pentru că materialele de citit s-au diversificat atât de mult, începuse la un moment dat să colecționeze și Tweeturi. Până când a venit Trump la conducere. Când experții de la colectare au dat cu cușma de pământ și au zis: "Nu. Noi coborâm la stația asta, mulțumim frumos, nu ne putem ține cu toată echipa de cât scrie 'mnealui." Așa că nici măcar Biblioteca Congresului nu s-a putut ține de Trump cu stocarea itemilor de pe Tweeter iar acum selectează masiv ce reține în arhivă.

Cu atâția itemi adăugați zilnic, nu e de mirare că pe lângă clădirea principală care seamănă cu Opera din Paris și care a primit numele domnului cu donația plătită, Thomas Jefferson, s-au mai construit alte două clădiri. 

În condițiile astea, Biblioteca Congresului nici nu mai este a Congresului ci poate fi vizitată iar materialele consultate de oricine are o legitimație de bibliotecă. Singura diferență e că nu mai are nimeni voie să scoată materiale din clădire. Le consulți acolo. Bine, în ceva timp nici nu ai mai avea ce să scoți că actuala Bibliotecară șefă și-a propus pe perioada mandatului ei să digitalizeze o bună parte din colecții și să le facă și disponibile pe net. Să vedeți atunci cum o copiază chinezii în draci. Dacă nu au copiat-o deja până acum.

A, și că tot a venit vorba de Bibliotecara șefă – ea e numită de Președintele SUA și confirmată de Senat! Deci nu e ca o funcționară oarecare.

Trecem.

Revenim la Bibliotecă. Americanii spun că e cea mai cuprinzătoare Bibliotecă din lume. Asta cumva așa, în ciuda britanicilor care... știm ce au făcut. Rușinicăăă. Printre volumele notabile este una dintre cele 3 copii perfecte ale Bibliei Gutenberg pe pergament – cea mai veche carte tipărită din Europa. Aflată în fața acestei minuni, am zis că trebuie să îi fac o poză (puteți uita). 

Și în timp ce aveam obiectivul îndreptat spre ea, telefonul meu mă întreabă: "Scan?". Ăsta pus pe furtișag, să scaneze documente. Nu am scanat-o. Din respect pentru istorie. Si, desigur, pentru că îmi încarcă memoria la telefon și n-am ce face cu varianta scanată.

O altă carte notabilă aflată în Biblioteca Congresului este cel mai mic volum din lume. De dimensiunea punctului de la finalul acestei propoziții. Pe asta nu am văzut-o. Nu mă miră de ce... Dar cine știe de câte ori oi fi călcat pe ea.

Interesant e că în Bibliotecă se mai află și o colecție impresionantă de cărți de telefon. Nu mă întrebați la ce folosește generațiilor Y și Z așa ceva. Ori extratereștrilor care vor vizita Terra.

Ce mai trebuie să știm ca turiști. Librăria Congresului se vizitează moca. Doar că, again, îți trebuie programare ori bilet electronic. Eu am ajuns ca o floricică roz plutind pe un norișor de puf, fără să am nici de-aia, nici de-aia. Că nu am știut. Și zbang! Afiș la intrare. Nu intrați dacă n-aveți. Dar vă puteți face rezervare electronică acum. Hm... Era 3 fără 10 după masa. Intru pe aplicație (aici totul e cu aplicație, nu ai aplicație, ești muerto de hambre, nu îți pune nimeni nici lumânare la cap dacă nu ai aplicație de pus lumânare la cap). Totul începând cu ora 3 full. Niciun bilet disponibil. Dar... ia ghiciți, erau bilete disponibile de la 2.30. Și 2.30-ul ăla e lax de tot. Ce mi-e 2.30, ce mi-e 3 fără 5. Așa că am descărcat biletul și uite-mă intrată pe ușă. Unde erau... alți gealați să mă dezbrace. Și nu pentru "aia". Ci ca să vadă dacă am la mine pensete, furculițe, linguri, unghiere și obiecte cu care pot râcâi pereții. Iar cu pantalonii ținuți cu mâna. Nu mai bine data viitoare îi urmez eu sfatul Mamei Floarea să îmi prind pantalonii cu sfoară? Si sunt și trend setteriță. Iță. Iță. Bine, de mult ce m-au controlat, au uitat să îmi spună că nu am voie să folosesc selfie stick. Așa că am selfie stick-uit pe unde am vrut.

Acuma... de ce să te duci la Biblioteca Congresului?

- pentru că are niște holuri de o frumusețe care te lasă fără cuvinte (și pe mine, cum vedeți, cam greu să mă lase ceva fără grai);

- pentru că dacă nimerești în perioada sărbătorilor de iarnă dai de unul dintre cei mai impresionanți brazi de Crăciun din Washington;

• pentru că dacă ești prietenos și rupi un pic de engleză poți da peste un supraveghetor care în schimbul unui zâmbet îți mai oferă niște idei ce mai poți vizita gratuit prin împrejurimi (s-a văzut pe fața mea că sunt mochistă, îmbrăcată și mai sărăcăcios, m-a luat la sigur);
• pentru că vara este răcoare și înăuntru sunt multe băncuțe de piatră unde te poți odihni;
• pentru că au wifi gratuit – singurul loc de până acum din Washington unde au wifi gratuit, v-am zis, mochistă, pe mine mă atrag lucrurile astea.

Și uite așa am fost și la Bibliotecă anul ăsta. Ca să fac poze cu bradul de Crăciun. Mama, săraca, m-a bătut degeaba să citesc. 

Un an mai târziu. Tot acolo. Alt brad.