Toalete publice

Unul dintre lucrurile pe care primăria Washington DC s-a hotărât să îl facă pentru cetățeni în primăvara aceasta este să instaleze câteva toalete (aș spune ecologice dar de-acum toate aici sunt ecologice, deci e redundant) în locurile publice. Licitația a fost câștigată de o companie care și-a botezat toaletele... TRONUL. Previzibil, nu? Ei bine, numai până aici e previzibil. De aici urmează inteligența artificială și skill-urile personale de utilizare a aplicațiilor online ca să poți să îți faci și tu nevoile în liniște.

Tronul nu se deschide punând mâna pe clanță. Nope. În primul rând că nevoia firească de igienă i-a făcut pe specialiștii în veceuri să conceapă un sistem care să implice minim de atingere. Atingere a întregului cub în care se află tronul. În rest, ce faci tu înăuntru cu corpul tău, te privește personal. Mă rog, și asta e discutabil. Deci contactlessu` începe de la intrare. Ușa de la veceu se deschide scanând un cod QR de pe aplicația dedicată. Care te lasă să deschizi ușa de pe telefonul personal. Nu ai net, ești mâncat. Stai pe dinafară. Pentru sărăkii, dezvoltatorul a prevăzut și soluția de a-ți comanda un card special. Tot pe net. Deci ajungem la aceeași problemă. Nu ești în mediul online, îți faci nevoile în altă parte.

De știut și că dacă îți descarci aplicația dedicată pe telefon, ea îți dă update-uri privind "traficul" la tron. Vezi când e ocupat, când e coadă, inclusiv cât de curat e (pe baza review-urilor de la utilizatori) și e la latitudinea ta dacă te duci sau nu. Dar iată, nu îți pierzi timpul așteptând pe dinafară.

Înăuntru, absolut tot este contactless. Apa la chiuvetă, dispenserul de hârtie igienică, trasul apei. Că vrei tu să faci contact între fund și colacul de la veceu e altă treabă. De știut că are și muzică ambientală, să te poți concentra.

Ați zice că aici am încheiat. Ce altceva mai poți scrie despre un veceu public?

Revin la curățenia în veceu. După utilizare, aplicația dedicată te roagă să lași și un review sau punctaj. Centralizat de echipa de întreținere care decide când să meargă să facă curățenie ori să alimenteze cu săpun și hârtie igienică.

Ceea ce mi se pare mai util e că tehnologia smart din aplicație "înregistrează" ID-ul utilizatorilor și îl pune într-un algoritm. Dacă numitul algoritm trage concluzia că ID-ul tău se leagă în vreun fel de "utilizarea neadecvată sau lipsa etichetei la toaletă", te-a blocat (nu înăuntru, deși ar fi preferabil, din punctul meu de vedere) și nu mai poți folosi tronul neam de neamul tău.

Eu una nu îmi propun să folosesc Tronul decât atunci când aplicația îmi va trimite pe ID-ul meu și o analiză chimică a "produselor" lăsate acolo plus o suită de 3-4 diagnostice în baza analizei și o listă de minim 5 medici la care să mă duc, acoperiți de asigurarea medicală de rahat (că tot suntem în temă) pe care o am.

Vă țin la curent.